zăgaz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂGÁZ, zăgazuri, s. n. 1. Stăvilar, baraj. ◊
Expr. A se rupe (sau
a se deschide, a se descuia)
zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torențiale.
2. Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, obstacol.
3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braț derivat dintr-o apă curgătoare; scoc.
4. Întăritură de protecție făcută în țărmul unui râu pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. –
Cf. scr. zagata, zagatiti.zăgaz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zăgáz (-zuri), s. n. – Stăvilar, baraj. –
Var. zăgastru. Format din
sb. gaz „vad”,
zagazati „a intra în apă”, ca
zagat „dig”, de la
gat „dig”;
cf. jegajne, s. f. (vîrșă), din
sb. zagažnja și Cihac, II, 118. –
Der. zăgăzui, vb. (a proteja cu un dig; a opri).
zăgaz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zăgáz s. n., pl.
zăgázurizăgaz (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZĂGÁZ, zăgazuri, s. n. 1. Stăvilar. ◊
Expr. A se rupe (sau
a se deschide, a se descuia)
zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torențiale.
2. Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, obstacol.
3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braț derivat dintr-o apă curgătoare; scoc. –
Comp. sb. zagata, zagatiti „a stăvili”.
zăgaz (Dicționaru limbii românești, 1939)zăgáz n., pl.
urĭ și
e (sîrb.
zagat, gat, zăgaz,
zagatiti, a stăvili. V.
zăhată). Stăvilar, ĭezitură, dig.
Fig. Înfrînare:
a pune un zăgaz pasiunilor. – În Bz. și
zăgastru, pl.
e. La Vicĭu
zăgastru, locu gol dintre păretele [!] grajduluĭ și ĭesle pe unde umblă oameniĭ cînd daŭ mîncare vitelor.
zăgaz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zăgaz n.
1. clădire pentru a opri apele în loc;
2. fig. stavilă. [Serb. ZAGAT, stavilă; forma
zăgaz analogică (abstrasă din pl.
zăgaze) în loc de
zăgad].
zăgaz (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZĂGÁZ, zăgazuri, s. n. 1. Stăvilar, baraj, ◊
Expr. A se rupe (sau
a se deschide, a se descuia)
zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torențiale.
2. Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, obstacol.
3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braț derivat dintr-o apă curgătoare; scoc.
4. întăritură de protecție făcută în țărmul unui râu pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. —
Cf. sb. zagata, zagatiti.