zăcea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂCEÁ, zac, vb. II.
Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit pe pat, pe pământ etc. din lipsă de ocupație, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborât.
Copacii zac la pământ. 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli.
3. A fi mort, culcat, îngropat (în mormânt).
4. (despre sentimente, calități, defecte etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă.
5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare) de multă vreme, a fi lăsat în părăsire.
Plicurile nedesfăcute zăceau teanc. ◊
Expr. A zăcea la închisoare (sau
în temniță etc.)= a fi întemnițat. ♦ A fi așezat, situat undeva, a se afla. –
Lat. jacere.zăcea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zăceá (zac, zăcút), vb. –
1. A sta întins, culcat. –
2. A fi bolnav. –
3. A fi mort, îngropat. –
4. A fi, a se afla înăuntru, a fi închis. –
Mr. dzac, dzicui, dzîcută, dzițeare, megl. zac, zățeari, istr. zǫc. Lat. jacēre (Pușcariu 1926; REW 4562),
cf. it. giacere, prov.,
port. jazer, fr. gésir, cat. jaure, sp. yacer. Trecerea lui
j ›
z se datorează unei disimilări cu
cons. următoare (Tiktin). –
Der. zăcămînt, s. m. (filon, vînă), după
fr. gisement; zăcare, s. f. (boală);
zăcaș, adj. (
Trans., bolnav;
înv., rău intenționat, ticălos, pervers), la care sensul al doilea nu a fost explicat satisfăcător (legat de
alb. dzakëš, după Philippide, II, 742; contaminat cu
jăcaș „prădător”, după Candrea);
zacăș, adj. (
Mold., leneș, trîndav);
zăcășie, s. f. (înverșunare, îndîrjire, ciudă);
zăcător, adj. (care zace închis);
zăcătoare, s. f. (țarc, ocol; vas, cadă, copaie; piatră de moară, piatra de jos a morii de apă);
zăcări, vb. (a lîncezi, a lenevi).
zăcea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl.
zac, 1 pl.
zăcém, 2 pl.
zacéți; conj. prez. 3
să zacă; ger.
zăc'ând; part.
zăcút .
zăcea (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZĂCEÁ, zac, vb. II.
Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit din lipsă de ocupație, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborât.
Copacii zac la pământ. 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli.
3. A fi mort, culcat, întins (în mormânt).
4. (Despre sentimente, calități, defecte etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă.
5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare).
Plicurile nedesfăcute zăceau teanc (C. PETRESCU). ◊
Expr. A zăcea la închisoare (sau
în temniță etc.) = a sta închis, a fi întemnițat. ♦ A fi așezat, situat undeva.
Satele zăceau în văgăuni (SADOVEANU). –
Lat. jacere.zăcea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZĂCEÁ, zac, vb. II.
Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit pe pat, pe pământ etc. din lipsă de ocupație, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborât.
Copacii zac la pământ. 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli.
3. A fi mort, culcat, îngropat (în mormânt).
4. (Despre sentimente, calități, defecte, deprinderi etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă.
5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare) de multă vreme, a fi lăsat în părăsire.
Plicurile nedesfăcute zăceau teanc. ◊
Expr. A zăcea la închisoare (sau
în temniță etc.) = a fi întemnițat. ♦ A fi așezat, situat undeva; a se afla. —
Lat. jacere.zăceà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zăceà v.
1. a sta cu corpul întins (în pat sau pe pământ):
aici zace, formulă cu care se încep epitafele;
2. a fi bolnav:
zace de friguri, turma zace de rea gălbează GR. AL. [Lat. JACERE].