zăcare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂCÁRE, zăcări, s. f. (
Reg.) Boală grea și îndelungată, zăcere. ◊
Expr. A cădea în (sau
la)
zăcare = a se îmbolnăvi greu. –
Zăcea +
suf. -are.zăcare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zăcáre (înv., pop.) s. f., g.-d. art.
zăcắriizăcare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZĂCÁRE s. f. Boală grea și îndelungată; zăcere. ◊
Expr. A cădea în (sau
la)
zăcare = a se îmbolnăvi greu. –
V. zăcea.zăcare (Dicționaru limbii românești, 1939)zăcáre f. (d.
zac). Starea bolnavuluĭ care zace, zăcere:
căzuse la zăcare (Șez. 39, 227),
a cădea în zăcare, slăbit de zăcare.zăcare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zăcare f. boală;
căzând în zăcare CR. [Formă paralelă cu
zăcere].
zăcare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZĂCÁRE s. f. (
înv. și
pop.) Boală grea și îndelungată; zăcere. ◊
Expr. A cădea în (sau
la)
zăcare = a se îmbolnăvi greu. —
Zăcea +
suf. -
are.