zăcășeală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂCĂȘEÁLĂ, zăcașeli, s. f. (
Reg.)
1. Răutate, ură, invidie, dorință de răzbunare, zăcășie.
2. Lâncezeală, boală; inerție, nepăsare. –
Zăcaș +
suf. -eală.zăcășeală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zăcășeálă (pop.) s. f., g.-d. art.
zăcășelíizăcășeală (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZĂCĂȘEÁLĂ s. f. (
Reg.)
1. Răutate, ură, invidie, dorință de răzbunare.
2. Lâncezeală, boală; inerție, nepăsare. – Din
zăcaș +
suf. -eală.zăcășeală (Dicționaru limbii românești, 1939)zăcășeálă f., pl.
elĭ, și
zăcășie f.
Munt. vest. Caracteru omuluĭ zăcaș, dorință de răzbunare.
zăcășeală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zăcășeală f. zăcășie:
nu mi-a mai rămas la inimă nicio zăcășeală Isp.
zăcășeală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZĂCĂȘEÁLĂ, zăcășeli, s. f. (
Reg.)
1. Răutate, ură, invidie, dorință de răzbunare, zăcășie.
2. Lâncezeală, boală; inerție, nepăsare. —
Zăcaș +
suf. -
eală.