zăbăuc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂBĂÚC, -Ă, zăbăuci, -ce, adj. Zăpăcit, aiurit, năuc. [
Var.:
zăpăúc, -
ă adj.] – Contaminare între
zăpăcit și
năuc.zăbăuc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zăbăúc (pop.) adj. m., pl.
zăbăúci; f.
zăbăúcă, pl.
zăbăúcezăbăuc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZĂBĂÚC, -Ă, zăbăuci, -ce, adj. Zăpăcit, aiurit, năuc. [
Var.:
zăpăúc, -ă adj.] – Din
ză[păcit] + [hă]
băuc.zăbăuc (Dicționaru limbii românești, 1939)zăbăúc, V.
zăpăuc.zăbăuc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZĂBĂÚC, -Ă, zăbăuci, -ce,
adj. (
Pop.; despre oameni) Care este zăpăcit, aiurit, năuc. [
Var.:
zăpăúc, -ă adj.] — Contaminare între
zăpăcit și
hăbăuc.