y (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)y [cit.
ígrec]
s. m. / s. n.,
pl.
y / ý-uriy (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)Y s. m. invar. A treizecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă, având în general diverse valori ale lui
i, care apare în neologisme internaționale și în nume proprii străine. [
Pr.:
igrec].
y (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)Y s. m. invar. 1. A treizecea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (având în general diversele valori ale lui „i”); se folosește în neologisme cu caracter internațional și în nume proprii.
2. (
MAT.) Simbol literal pentru necunoscuta unei ecuații sau a unui sistem de ecuații și pentru variabila independentă a unei funcții.
3. (
GENET.)
Cromozomul Y = cromozom care intervine în determinarea sexului. La om și la mai multe specii de animale combinația XY determină sexul masculin; în lipsa cromozomului X (cariotip OY) organismul nu este viabil. Are dimensiuni mai mici decât majoritatea celorlalți cromozomi.
4. Simbol chimic pentru
ytriu.y (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Y m. a 24-a literă a alfabetului, figurează numai în câteva nume proprii engleze.
y (Dicționaru limbii românești, 1939)y m. (pron.
igrec). O literă de origine grecească adoptată de Romanĭ și transmisă noŭă. Vechiĭ Grecĭ o pronunțaŭ ca
u (cum se vede din cuvinte româneștĭ ca
martur, papură ș. a.), apoĭ ca
ü, apoĭ ca
i. Nu se întrebuințează de cît [!] în nume și cuvinte străine. În transcripțiunea cuvintelor slave ș. a. are sunetu luĭ
î, precum
vydra (vîdra), vidră. Une-orĭ ține loc de
ĭ, că la Spaniolĭ.
y (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)Y, y, s. m. 1. A treizecea literă a alfabetului limbii române.
2. Sunet notat cu această literă, având în general diverse valori ale lui
i, care apare în neologisme internaționale și în nume proprii străine. [
Pr.:
igrec. —
Pl. și (
1, n.)
y-uri].