warant - explicat in DEX

warant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
WARÁNT, waránte, s. n. Act eliberat celui ce înmagazinează o marfă în docuri sau în antrepozite și care poate fi negociat ca o poliță sau poate servi titularului ca garanție pentru obținerea unui împrumut. [Pr.: varánt] – Din fr., engl. warrant.

warant (Dicționar de neologisme, 1986)
WARÁNT s.n. Recipisă eliberată celui care depune mărfuri într-un doc sau într-un antrepozit și care se poate negocia ca poliță sau poate servi ca garanție pentru obținerea unui împrumut. [Pron. va-rant. / < engl., fr. warrant].

warant (Marele dicționar de neologisme, 2000)
WARÁNT s. n. recipisă, titlu de proprietate asupra mărfurilor, eliberat de antrepozitul în care acestea sunt depuse, servind ca hârtie de valoare, transmisibilă și negociabilă, și la obținerea de credit în condiții de gaj. (< fr., engl. warrant)

warant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
waránt s. n., pl. waránte

warant (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
WARÁNT, warante, s. n. Act eliberat celui ce înmagazinează o marfă în docuri sau în antrepozite și care poate fi negociat ca o poliță sau poate servi titularului ca garanție pentru obținerea unui împrumut. [Pr.: varant] – Fr. warrant (< engl.).

warant (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
warant n. recepisă dată celui ce depune mărfuri într´un dock sau în magazine publice: warantul se poate negoția prin andosare.

warant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
WARÁNT, warante, s. n. Recipisă eliberată celui care depune mărfuri în păstrarea unui magazin general, constituind titlu de proprietate asupra mărfurilor și folosind ca hârtie de valoare și la obținerea de credit pe gaj. — Din fr., engl. warrant.