walhalla (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)WALHÁLLA s. f. (În mitologia germanică și scandinavă) Locașul zeilor și al eroilor. – Din
germ. Walhalla.walhalla (Dicționar de neologisme, 1986)WALHÁLLA s.f. (
În mitologia germanică și scandinavă) Locașul zeilor și al eroilor. [< germ.
Walhalla].
walhalla (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)WALHÁLLA s. f. (în mitologia germanică și scandinavă) Lăcașul zeilor unde erau găzduiți eroii căzuți pe câmpul de luptă. — Din
germ. Walhalla.walhalla (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Walhalla f. in mitologia scandinavă: palatul lui Odin, în care râsboinicii morți pe câmpul de bătaie iși petrec timpul in oaspețe, sorbind miedul ce le toarnă Walkiriile:
un cânt de Walhalla EM.