viespar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VIESPÁR, (
1)
viespare, s. n., (
2,3)
viespari, s. m. 1. S. n. Cuib de viespi. ♦
Fig. Mulțime de ființe care mișună. ♦
Fig. Loc periculos, primejdios.
2. S. m. (
Entom.) Gărgăun.
3. S. m. (
Ornit.) Albinărel. –
Viespe +
suf. -ar.viespar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)viespár1 (insectă, pasăre)
s. m.,
pl. viespáriviespar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)viespár2 (cuib de viespi)
s. n.,
pl. viespáreviespar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)viespar n.
1. cuib de viespe;
2. fig. adunătură de oameni răi:
să scape de viespar. ║ m.
Zool. Munt. prigoare (care se nutrește cu viespi).
viespar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VIESPÁR, (
1)
viespare, s. n., (
2, 3)
viespari, s. m. 1. S. n. Cuib de viespi. ♦
Fig. Mulțime de ființe care mișună. ♦
Fig. Loc periculos, primejdios.
2. S. m. (
Entom.) Gărgăun.
3. S. m. (
Ornit.) Albinărel. —
Viespe +
suf. -
ar.vĭespar (Dicționaru limbii românești, 1939)vĭespár (vest) și
vespár (est) n., pl.
e (d.
vĭespe). Cuĭb de vĭespĭ.
Fig. Societate plină de discordie și răutate:
a cădea într´un vĭespar. S. m. (neol. după fr.
guépier). Prigoare.