vierme (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VIÉRME, viermi, s. m. Nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguieț, de obicei cu o piele lucioasă, care trăiesc în sol, în apă sau ca parazite pe plante și pe animale; (
pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊
Vierme de mătase = larvă a unor fluturi care produc gogoșile de mătase și care se hrănesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊
Expr. A avea (sau
a-l roade pe cineva) un vierme la inimă = a fi chinuit de griji.
A trăi ca viermele în hrean (sau
în rădăcina hreanului) = a duce (și a se deprinde cu) o viață grea.
A avea viermi (neadormiți) = a fi fi neastâmpărat, a nu-și găsi locul.
A-l mânca (pe cineva)
viermii (de viu) = a fi foarte leneș și murdar. –
Lat. vermis.vierme (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)viérme (-mi), s. m. – Animal nevertebrat lipsit de picoare. –
Mr. vermu, megl. varmi, istr. l’erm. Lat. vĕrmis (Pușcariu 1881; REW 9231),
cf. it.,
sp.,
port. verme, prov.,
cat. verm, fr. ver. –
Der. viermănar, s. m. (insectă, Sarcophaga carnaria);
viermănos, adj. (cu viermi, mîncat de viermi); viermănoșa,
vb. refl. (a se umple de viermi);
viermar, s. n. (pensă de scos paraziții de pe oi);
viermăt (
var. viermărit),
s. n. (mulțime de viermi, forfotă);
viermărie, s. f. (viermărit; forfoteală);
viermui, vb. (a mișuna, a forfoti).
vierme (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)viérme (vier-) s. m.,
pl. viermivierme (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vierme m.
1. animal cu corpul moale și prelung;
vierme de mătase, specie de omidă a cării gogoașă dă mătasea;
2. fig. cauză de necazuri:
ce vierme te roade la inimă? ISP. [Lat. VERMIS].
vierme (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VIÉRME, viermi, s. m. Nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguieț, de obicei cu o piele lucioasă, care trăiesc în sol, în apă sau ca parazite pe plante și pe animale; (
pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊
Vierme de mătase = larvă a unor fluturi care produc gogoșile de mătase și care se hrănesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊
Expr. A avea (sau
a-l roade pe cineva)
un vierme la inimă = a fi chinuit de griji.
A trăi ca viermele în hrean (sau
în rădăcina hreanului) = a duce (și a se deprinde cu) o viață grea.
A avea viermi (
neadormiți) = a fi neastâmpărat, a nu-și găsi locul.
A-l mânca (pe cineva)
viermii (
de viu) = a fi foarte leneș și murdar. —
Lat. vermis.vĭerme (Dicționaru limbii românești, 1939)vĭérme (vest) și
vérme (est) m. (lat.
vĕrmis, it.
verme, pv. fr.
ver). Un animálcul moale și contráctil, de forma șarpeluĭ, mic de la cîțĭ-va milimetri pînă la cîțĭ-va centimetri orĭ și metri, ca:
rîmele, limbriciĭ, tenia ș. a.
Pop. Larvă de insect [!].
Vĭerme de mătase (barb. după fr.
ver à soie), gîndac de mătase.
Fig. Cauză interioară și continuă de suferință:
a avea un vĭerme la inimă.