vătaf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VĂTÁF, vătafi, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și Moldova) Supraveghetor al slugilor de la curtea unui boier sau de la o mănăstire; logofăt.
2. Conducător al unui anumit grup de curteni, de slujbași sau de oșteni ai domniei. ◊
Vătaful divanului = boier însărcinat cu convocarea divanului.
Vătaf de agie = șeful poliției.
Vătaf de plai = șef al plăieșilor care păzeau un plai sau o trecătoare.
Vătaf de hotar = șef de străjeri, de grăniceri.
Vătaf de plasă = funcționar administrativ care conducea o plasă.
3. P. gener. Persoană având sub ordinele sale un anumit număr de oameni; conducător, șef. ♦
Spec. Conducător al unei bresle, al unui grup de meșteșugari. ♦
Spec. Căpetenie a călușarilor, a colindătorilor etc.; persoană care conduce alaiul unei nunți. [
Var.: (
reg.)
vătáș, vătáv s. m.] –
Cf. ucr. vataha, pol. wataha, bg. vatah.vătaf (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vătáf (-fi), s. m. –
1. Șef, căpitan, comandant peste 500 de oameni. –
2. În
Mold.,
sec. XVI, administrator al unei provincii sau al unui județ. –
3. În
Munt.,
sec. XVII-XIX, administrator de
plasă. –
4. Nume a diferitelor funcții adminstrative
înv.:
vătaf de aprozi, portar principal;
vătaf de plai, căpitan al poliției de frontieră;
vătaf de visterie, șef de percepție;
vătaf de cămară, slujbaș al palatului;
vătaful beizadelelor, camerist principal al copiilor de domni;
vătaf de călărași, căpitan de cavalerie. –
5. Conducător al unei bresle sau al unui serviciu. –
6. Șef în general;
vătaf de tîlhari; vătaf de ciobani; vătaf de țigani. –
7. Administrator, intendent, garant, împuternicit, director. –
Var. înv. vătav, vătah, vătaș, vatav. Origine îndoielnică, probabil
tăt. vataha „grup” (Miklosich,
Etym. Wb.; Lambrior 109; Tiktin; Candrea; Lokotsch 2159;
cf. Cihac, II, 451). Apare în idiomuri
sl. cf. vatah, vataf, rut. vatah,vatag, vatajko, vataško, pol. wata(c)ha, rus. vataga, vatažnik; dar este evident că toate aceste cuvinte se explică prin
rom.,
cf. Miklosich,
Wander., 11; Miklosich,
Fremdw., 135; Candrea,
Elemente, 400; Capidan,
Raporturile, 191. Azi se folosește numai în sensurile 6 și 7.
Der. vătășel (
var. vătăjel),
s. m. (funcționar inferior la primărie;
înv., perceptor;
Mold., vornicel (la nunți), persoană însărcinată cu protocolul);
vătășoaie, s. f. (femeie, nevastă de vătaf;
înv., femeie care suplinea pe tatăl orfanilor);
vătăși (
var. vătăji),
vb. (a administra, a dirija, a guverna);
vătășie (
var. vătăjie), slujba, biroul
vătafului; înv., impozite, taxe, podărit);
vătășiță (
var. vătăjiță),
s. f. (nevastă de
vătaf; jupîneasă care ținea cheile;
Trans., prietenă care asistă mireasa în timpul nunții).
vătaf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vătáf s. m., pl.
vătáfivătaf (Dicționar de argou al limbii române, 2007)vătaf, vătafi s. m. (intl., înv.) 1. șef de poliție.
2. (
deț.) șef de echipă sau de dormitor.
3. infractorul cu cele mai multe condamnări din bandă.
vătaf (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)vătáf, -i, (vătaj, vătav), s.m. – I. (În Evul Mediu, în țările rom.)
1. (În Mold.) Administrator al unei provincii sau al unui județ.
2. (În Munt.) Administrator de plasă.
3. Supraveghetor al slujilor de la curtea unui boier sau la o mănăstire; logofăt.
4. Conducător (comandant, căpitan) al unui grup de curteni sau oșteni. II. (În Maramureș)
1. Păcurar: „Că nu-s fiara fiarelor, / Că-s vătafu oilor” (Memoria 2001: 12).
2. Mai mare peste păcurarii de la stână; baci, gazdă, păcurariul cel mare (ALR 1971: 382): „Baci sau vătaf, în Maramureș, cu frecvență mai mare a celui dintăi„, cu sensul de administrator de stână (Latiș 1993). „Vătaful mai poate fi ciobanul care nu ia oi în responsabilitate” (idem). Vătaful este conducătorul păcurarilor care păzesc oile cu lapte; de obicei este desemnat de către stânaș; tot stânașul îl numește pe baci (conducătorul stânei și cel care prepară produsele lactate). Deci vătaf și baci nu e același lucru (Georgeoni 1936: 78).
3. Paznic de semănături sau fânațe (Petrova, Săcel, Moisei, Borșa); vătaf de țarină (Săcel); gornic, boactăr, pândaș, iagăr (ALR 1971: 421).
4. Căpetenie, comandant, șef: vătaf de tâlhari: „Pă dânsa o d-auzât / Păunașî codrilor, / Vătăjî tâlharilor” (Papahagi 1925: 266); vătaf de colindători, vătaf de țigani etc. – Probabil din tăt. vataha „grup” (Miklosich cf. DER); Cf. ucr. vataha, pol. wataha, bg. vatah (DEX).
vătaf (Dicționaru limbii românești, 1939)vătáf, vătáv (vest) și
vatáv (est) m. (din
vătaș, forma maĭ veche, uzitată și azĭ în Serbia, d. turc. ar.
vattas, cĭoban. Din
vătaș s´a făcut pl.
vătașĭ, din care, după
Leah-Leși [supt [!] infl. Slavilor, la care
h și
g se prefac în
ș și
j], s´a făcut un singular
vătah și mold.
vatav, apoĭ și un pl.
vatajĭ, după ce Ruteniĭ, pin [!] anal. cu formele lor, șĭ-aŭ format un sing.
vatag, bacĭ, căpitan de hoțĭ. Bg. [d. rom.]
vatah și
vataf. D. rut. vine rus.
vatága, familie, ceată de pescarĭ la Volga,
vatážnik, pescar din această ceată, pol.
wataha, blebe,
wataszka, vicehatman de Cazacĭ).
Vechĭ. Căpitan, șef, conducător. Căpitan peste 500 de ostașĭ, numit pe urmă
ceauș: vătav de oprozĭ, de vînătorĭ. Suprefect [!] de plaĭ, în opoz. cu
zapciŭ. Maĭ pe urmă. Azĭ la țară. Administrator, vechil, econom, intendent, martalog:
vătavu curțiĭ domneștĭ. Azĭ. Bulibașă, șef de Țiganĭ. Conducătoru uneĭ nunțĭ țigăneștĭ, V.
jude, vechil.vătaf (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vătaf m. (pl.
vătași)
1. cioban care păzește stâna:
cu nouă ciobani și cu vătaful zece POP.;
2. mai mare peste:
unde nu este pisică, șoarecii vătaf ridică PANN;
3. îngrijitor de curte domnească sau de moșie boierească:
împăratul avea un vătaf de curte POP;
4. inspector de țigani: (
vătaful)
veni cu gârbaciu îndată și-i goni pe toți la cort PANN;
5. conducătorul celor ce prepară festivitățile unei nunți țărănești;
6. sensuri arhaice: a) căpitan peste cinci sute de oșteni (numit în urmă
ceauș):
vătaf de aprozii de vânători BĂLC; b) subprefect de plaiu (în opozițiune cu
zapciu):
vătașii plaiurilor și zapcii plășilor. [Turc. VATTAS, cioban: variantele
vătaf, vătah, vătav, vătaș, vătaj, sunt deduse din pl.
vătași; termen primitiv pastoral, sinonim cu
baciu, apoi generalizat pentru căpetenie în genere (și în special militară)].
vătaf (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VĂTÁF, vătafi, s. m. 1. (în Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Supraveghetor al slugilor de la curtea unui boier sau de la o mănăstire; logofăt.
2. Conducător al unui anumit grup de curteni, de slujbași sau de oșteni ai domniei. ◊
Vătaful divanului = boier însărcinat cu convocarea divanului.
Vătaf de agie = șeful poliției.
Vătaf de plai = șef al plăieșilor care păzeau un plai sau o trecătoare.
Vătaf de hotar = șef de străjeri, de grăniceri.
Vătaf de plasă = funcționar administrativ care conducea o plasă.
3. P. gener. Persoană care avea sub ordinele sale un anumit număr de oameni; conducător, șef. ♦
Spec. Conducător al unei bresle, al unui grup de meșteșugari. ♦
Spec. Căpetenie a călușarilor, a colindătorilor etc.; persoană care conduce alaiul unei nunți. [
Var.: (
reg.)
vătáș, vătáv s. m.] —
Cf. ucr. vataha, pol. wataha, bg. vatah.