vălătuc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VĂLĂTÚC, vălătuci, s. m. 1. Sul făcut dintr-un material (flexibil), înfășurat în sensul uneia dintre laturile sale;
spec. val
1 (
II 1). ◊
Loc. adv. De-a vălătucul = de-a rostogolul, de-a dura, peste cap.
2. Material de construcție făcut din lut amestecat cu paie sau cu rogoz, în formă de colaci sau de cărămizi, din care se clădesc pereții caselor țărănești (astupându-se o îngrăditură de pari).
3. Tăvălug. – Din
tăvăluc.vălătuc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vălătúc s. m., pl.
vălătúcivălătuc (Dicționaru limbii românești, 1939)vălătúc m. (met. din
tăvăluc. V.
holmotoc). Tăvăluc (maĭ ales cînd e vorba de sulurile de lut cu paĭe de construit case):
casă de vălătucĭ (saŭ de ceamur).
Br. Cĭurlan (fiind-că vîntu îl dă de-a tăvălucu).
De-a vălătucu, de-a rostogolu.
vălătuc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vălătuc m.
1. val de lemn sau de fier pentru răsturnatul bulgărilor;
2. pl. colac de pământ sau lut, amestecat cu paie sau rogoz:
căsuța-mi era de vălătuci CR. [Metateză din
tăvăluc]. ║ adv.
de a vălătucul, rostogolindu-se.
vălătuc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VĂLĂTÚC, vălătuci, s. m. 1. Sul făcut dintr-un material (flexibil), înfășurat în sensul uneia dintre laturile sale;
spec. val
1 (
II 1). ◊
Loc. adv. De-a vălătucul = de-a rostogolul, de-a dura, peste cap.
2. Material de construcție făcut din lut amestecat cu paie sau cu rogoz, în formă de colaci sau de cărămizi, din care se clădesc pereții caselor țărănești (astupându-se o îngrăditură de pari).
3. Tăvălug. — Din val.
Cf. tăvălug.