vălmășag (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VĂLMĂȘÁG s. n. Învălmășeală, neorânduială, dezordine; obiecte sau ființe aflate în neorânduială, învălmășite. – [De-a]
valma +
suf. -șag.vălmășag (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vălmășág s. n., pl.
vălmășágurivălmășag (Dicționaru limbii românești, 1939)vălmășág n., pl.
urĭ (d.
de-a valma). Aglomerațiune confuză, val vîrtej, învălmășeală:
vălmășagu capitaleĭ, al lumiĭ. – Și
învălm-.vălmășag (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vălmășag n. mare confuziune:
vălmășag în lagăr AL. [Derivațiune analogică din
valmă].
vălmășag (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VĂLMĂȘÁG, vălmășaguri, s. n. Învălmășeală, neorânduială, dezordine; obiecte sau ființe aflate în neorânduială, învălmășite. — [De-a]
valma +
suf. -
șag.