văita (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VĂITÁ, váit, vb. I.
Refl. A scoate vaiete, a geme de durere, de jale; a se tângui, a se lamenta, a se văiera. ♦ (Despre animale) A scoate sunete sinistre, lugubre. ♦
Tranz. A plânge, a compătimi pe cineva. ♦
Refl. A-și exprima (în cuvinte) necazul, nemulțumirea, durerea. [
Var.:
văietá vb. I] – Din
vai.văita (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)văitá (a se ~)
(văi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg.
mă vait, 3 s
e váită, 1 pl.
ne văitắmvăita (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VĂITÁ, vait, vb. I.
Refl. A scoate vaiete, a geme de durere, de jale; a se tângui, a se lamenta, a se văiera. ♦ (Despre unele păsări și animale) A scoate sunete, țipete tânguitoare și prelungi.
Tranz. A plânge, a compătimi pe cineva. ♦
Refl. A-și exprima (în cuvinte) necazul, nemulțumirea, durerea. [
Var.:
văietá vb. I] — Din
vai.