văgăună (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VĂGĂÚNĂ, văgăuni, s. f. 1. Loc înfundat între dealuri sau între munți; scobitură adâncă într-un munte. ♦
Fig. Încăpere strâmtă și întunecoasă.
2. Scorbură.
3. (Rar) Orbita ochiului. [
Pl. și:
văgăune] –
Et. nec.văgăună (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)văgăúnă s. f., g.-d. art.
văgăúnii; pl.
văgăúnivăgăună (Dicționaru limbii românești, 1939)văgăúnă și (rar)
găvăúnă f., pl.
ĭ (ung.
vágány, văgăună. V. și
văgaș). Vale, adîncătură:
m´am rătăcit pin [!] văgăunile munților. Fig. Iron. Căsuță mizeră într´o mahala înfundată:
locuind pin [!] cine știe ce văgăună. V.
beŭcă.văgăună (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)văgăună f. loc înfundat între două dealuri pe unde se scurg apele. [Origină necunoscută].
văgăună (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VĂGĂÚNĂ, văgăuni, s. f. 1. Loc înfundat între dealuri sau între munți; scobitură adâncă într-un munte. ♦
Fig. încăpere strâmtă și întunecoasă.
2. Scorbură.
3. (Rar) Orbita ochiului. [
Pl. și:
văgăune] —
Et. nec.