vădi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VĂDÍ, vădesc, vb. IV.
Tranz. A face să fie evident, a dovedi, a demonstra, a arăta. ♦ A da pe față, a denunța, a demasca. – Din
sl. vaditi.vădi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vădí (-désc, -ít), vb. –
1. A acuza, a inculpa. –
2. A denunța, a pîrî, a indica. –
3. A publica, a pune în evidență, a demonstra. –
Var. vedi. Sl. vaditi „a acuza” (Miklosich,
Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 442; Conev 101). Primul sens este
înv. –
Der. vădit, adj. (evident);
vadnic, adj. (acuzator),
înv.;
văditor, adj. (acuzator; indicator).
Cf. vădeală.vădi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl.
vădésc, imperf. 3 sg.
vădeá; conj. prez. 3
să vădeáscăvădì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vădì v.
1. a ieși la lumină, a se face cunoscut:
o să se vădească nelegiuitul păcat PANN;
2. a denunța:
să nu mă vădești ISP. [Slav. VADITI, a pârî, a bănui].
vădi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VĂDÍ, vădesc, vb. IV.
Tranz. A face să fie evident, a dovedi, a demonstra, a arăta, ♦ A da pe față, a denunța, a demasca. — Din
sl. vaditi.