vâsc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÂSC, s. m. Plantă semiparazită care crește pe ramurile unor copaci, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificată și cu fructul în formă de bobițe albe sau gălbui, folosită ca plantă medicinală (
Viscum album). ◊ Compus:
vâsc-de-stejar = mărgăritar. –
Lat. viscum.vâsc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vâsc s. m.
vâsc (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)vâsc, (văsc), s.m. – (bot.) Plantă parazită ce crește pe ramurile unor copaci (brad, stejar, plop etc), cu frunze totdeauna verzi și cu fructul în formă de bobițe albe (Viscum album L.): „Da' eu încă i-am tremăs / Pă o crenguță de vâsc / Că nemnic nu-mi bănuiesc” (Țiplea 1906: 425). Utilizată în medicina populară (i se atribuie însușiri homeopatice). Însușiri magice: remediu de rupere a vrăjilor; ajută la descoperirea comorilor, deschide toate lacătele, iar băutura preparată din vâsc îl poate face pe om invizibil (v. studiul Creanga de aur, de James Frazer). – Lat. viscum.
vâsc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vâsc n. arbust totdeauna verde, plantă parazită pe ramurile multor arbori (meri, peri, stejari) din ale cărui bobițe albe se prepară cleiul de prins păsări (
Viscum album):
druizii atribuiau vâscului o virtute fecundatoare și-l culegeau în fiecare an cu mare solemnitate. [Lat. VISCUM].
vâsc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÂSC s. m. Plantă semiparazită care crește pe ramurile unor copaci, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificată și cu fructul în forma unor bobite albe sau gălbui, folosită ca plantă medicinală (
Viscum album). ◊ Compus:
vâsc-de-stejar = mărgăritar. —
Lat. viscum.