vârfui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A face vârf unei grămezi.
2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi.
3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. –
Vârf +
suf. -ui.vârfui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl.
vârfuiésc, imperf. 3 sg.
vârfuiá; conj. prez. 3
să vârfuiáscăvârfui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV..
Tranz. 1. A face vârf unei grămezi.
2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi.
3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. —
Vârf +
suf. -
ui.vârfuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vârfuì v.
1. a pune la vârf:
pe culmea vârfuită cu o neagră buturugă AL.;
2. a umplea și îndesa cu vârf:
să-l umplu, să-l vârfuesc PANN.