vânătoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÂNĂTOÁRE, vânători, s. f. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat(
1). ♦
Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. –
Lat. venatoria.vânătoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vânătoáre s. f., g.-d. art.
vânătórii; pl.
vânătórivânătoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vânătoare f.
1. acțiunea de a vâna și efectul ei:
o vânătoare de lupi; 2. vânat, prins sau ucis;
3. ocupațiune cu vânatul:
s’a dus la vânătoare. [Lat. (ARS) VENATORIA].
vânătoare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÂNĂTOÁRE, vânători, s. f. Acțiunea de
a vâna și rezultatul ei; vânat (
1). ♦
Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. —
Lat. venatoria.