vânj (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÂNJ s. n., (
2)
vânji, s. m. 1. S. n. (
Înv. și
pop.) Putere, vigoare
2. S. m. (
Bot.) Velniș. –
Cf. sl. vonzu.vânj (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vânj1 (plantă) s. m., pl.
v'ânjivânj (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vânj2 (putere) (înv., pop.) s. n.
vânj (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vânj m.
1. V.
gânj; 2. pl.
Bot. velniș (arbore cu frunze vânjoase). [Slav. VÕJE, funișoară (din VẼJÕ, a lega)].
vânj (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÂNJ s. n., (
2)
vânji, s. m. 1. S. n. (
înv. și
pop.) Putere, vigoare.
2. S. m. (
Bot.) Velniș. —
Cf. sl. vonzu.