vâna (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÂNÁ, vânez, vb. I.
Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦
Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui.
2. Fig. (Adesea
peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (
Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. –
Lat. venare (=
venari).
vâna (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vâná (a ~) vb., ind. prez. 3
vâneázăvâna (Dicționar de argou al limbii române, 2007)vâna, vânez v. t. (peior.) 1. a urmări cu aviditate / cu stăruință
2. a pune mâna pe ceva; a face rost de ceva
vâna (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÂNÁ, vânez,
vb. I.
Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦
Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui.
2. Fig. (Adesea
peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (
Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. —
Lat. *
venare (=
venari).
vânà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vânà v.
1. a goni fiarele sălbatice spre a le prinde sau ucide;
2. fig.4 a urmări cu ardoare: ați vânat țintă nebună
EM. [Lat. VENARI].