vâj (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÂJ interj. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de vânt, de curgerea năvalnică a unei ape, de mișcarea unui corp care străbate cu viteză un spațiu etc. – Onomatopee.
vâj (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vâj / vâj-vâj interj.
vâj (Dicționar de argou al limbii române, 2007)vâj, vâjuri s. n. 1. grabă, goană; viteză.
2. petrecere, chef, beție.
3. plimbare; călătorie de agrement.
vâj (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)vâj, s.m. – Bătrân, moș, moșneag. (Nu are echivalent feminin). – Cf. ghiuj (cf. alb. gjysh) (MDA).
vâj (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vâj a. Tr. bătrân. [Cf.
ghiuj].
vâj (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vâj! int. ce imită sunetul valurilor sau al vântului în mișcare. [Onomatopee].
vâj (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÂJ interj. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de vânt, de curgerea năvalnică a unei ape, de mișcarea unui corp care străbate cu viteză un spațiu etc. — Onomatopee.