vuvuit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VUVUÍT, vuvuituri, s. n. (
Reg.) Faptul de
a vuvui; vuiet, zumzet. –
V. vuvui.vuvuit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vuvuít (
reg.)
s. n.,
pl. vuvuíturivuvuit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VUVUÍT, vuvuituri, s. n. (
Reg.) Faptul de a vuvui, vuiet, zumzet. —
V. vuvui.