vulvoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VULVOÁRE s. f. v. vâlvoare.vulvoare (Dicționaru limbii românești, 1939)vulvoáre și
vîlvoáre f., pl.
orĭ (lat.
*vólvor, -óris, d.
se vólvere, a se rostogoli, a se învîrti. V.
vultuare și
bolboare). Vîlvătaĭe, marĭ flacărĭ, mare grămadă de jaratic [!];
vîlvoare izbucnește (ChN. I, 250),
vîlvorile ĭaduluĭ. V.
bîlbără.vulvoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vulvoare f.
1. flacără agitată:
o babă tot răscolea vulvoarele BOL.;
2. fig. lucire:
luna, mai dând o vulvoare, s’ascunde într´un nor BOL. [V.
vălvoare].
vulvoare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VULVOÁRE s. f. v. vâlvoare.