vulgar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VULGÁR, -Ă, vulgari, -e, adj. 1. Ordinar, grosolan; josnic, mitocănesc.
2. Lipsit de originalitate; comun, obișnuit, banal. ◊ (
Mat.)
Logaritm vulgar = logaritm zecimal.
3. (
Înv.; despre limbă) Vorbit de popor, popular. ◊
Limba latină vulgară = limba latină populară.
4. Lipsit de suport științific; neștiințific.
Materialism vulgar. – Din
fr. vulgaire, lat. vulgaris.vulgar (Dicționar de neologisme, 1986)VULGÁR, -Ă adj. 1. Cunoscut de toată lumea; comun, obișnuit, curent. ◊
Logaritm vulgar = logaritm a cărui bază este numărul 10; logaritm zecimal.
2. Ordinar, grosolan, trivial. ♦ (
Despre limbă) Vorbit de popor; popular. ◊
Limba latină vulgară = limba latină populară.
3. Lipsit de bază științifică; neștiințific. ◊
Materialism vulgar = curent filozofic apărut în Germania pe la jumătatea sec. XIX, care, în esență, reduce întreaga realitate la materie, considerând și conștiința de natură materială. //
s.f. Denumire a limbii italiene, folosită mai ales în epoca medievală și medie. [< lat.
vulgaris, cf. fr.
vulgaire].
vulgar (Marele dicționar de neologisme, 2000)VULGÁR, -Ă I.
adj. 1. cunoscut de toată lumea; comun, obișnuit, curent. 2. ordinar, grosolan, trivial. 3. latina ~ă = limba latină populară. 4. lipsit de bază științifică; neștiințific. ♦ materialism ~ = curent filozofic apărut în Germania pe la jumătatea sec. XIX, care reduce întreaga realitate la materie, considerând și conștiința ca fiind de natură materială. II. s. f. denumire a limbii italiene, în epoca medievală și medie. (< fr.
vulgaire, lat.
vulgaris)
vulgar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vulgár adj. m.,
pl. vulgári; f. vulgáră, pl. vulgárevulgar (Dicționaru limbii românești, 1939)*vulgár, -ă adj. (lat.
vulgaris). De vulg, trivial, comun, ordinar:
maniere, vorbe vulgare. Comun, ordinar, nedistins, necĭoplit, ignobil:
o față cu trăsăturĭ vulgare. Adv. În mod vulgar. V.
popular.vulgar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vulgar a.
1. comun, primit în genere;
2. trivial, josnic:
om vulgar; 3. ce ține de vulg:
vorba-i trezia furia vulgară EM.
vulgar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VULGÁR, -Ă, vulgari, -e, adj. 1. Ordinar, grosolan; josnic, mitocănesc.
2. Lipsit de originalitate; comun, obișnuit, banal. (
Mat.)
Logaritm vulgar = logaritm zecimal.
3. (
înv.; despre limbă) Vorbit de popor, popular. ◊
Limba latină vulgară = limba latină târzie, vorbită în provinciile Imperiului Roman; latina populară.
4. Lipsit de suport științific; neștiințific. — Din
fr. vulgaire, lat. vulgaris.