vulcan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VULCÁN, vulcani, s. m. 1. Ridicătură muntoasă de formă conică, formată prin erupția la suprafața solului a lavei și a unor produse magmatice, având în centru o deschizătură largă. ◊
Expr. A sta (ca) pe un vulcan = a fi amenințat de o primejdie, de un pericol gata oricând să se dezlănțuie. ♦
Fig. Locul de unde poate porni o acțiune primejdioasă; stare de lucruri periculoasă sau amenințătoare; pericol iminent.
2. (În sintagma)
Vulcan noroios = ridicătură conică formată prin erupția la suprafața solului a unor gaze care antrenează apă și nămol. – Din
it. vulcano, germ. Vulkan.vulcan (Dicționar de neologisme, 1986)VULCÁN s.m. Ridicătură muntoasă de formă conică, având o deschizătură largă în centru prin care pot ieși la suprafață gaze, lavă, cenușă etc. ♦ (
Fig.) Loc de unde poate porni o acțiune primejdioasă. [< lat.
vulcanus <
Vulcanus – zeul focului la romani. Cf. it.
vulcano, fr.
volcan].
vulcan (Marele dicționar de neologisme, 2000)VULCÁN s. m. 1. ridicătură de formă conică, cu o deschizătură largă în centru prin care pot ieși la suprafață gaze, lavă, cenușă. 2. (fig.) loc de unde poate porni o acțiune primejdioasă. 3. (fig.) om cu un temperament vulcanic (2). (< it.
vulcano, germ.
Vulkan)
vulcan (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)Vulcan =
Vulcanus.vulcan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vulcán s. m.,
pl. vulcánivulcan (Dicționaru limbii românești, 1939)*vulcán m. (fr.
volcan, d. it.
volcano, vulcan, care vine d. lat.
Vulcanus, zeu foculuĭ [care locuĭa în vulcanu Etna și fabrica fulgerele luĭ Joĭe]). Munte care scoate abur, fum și foc și revarsă lavă pin [!] crater:
Etna, Vezuviu și Strómboli îs ceĭ treĭ vulcanĭ [!] aĭ Italiiĭ. Fig. Om energic și impetuos. Stare de lucrurĭ care nu se poate liniști decît pintr´o [!] izbucnire periculoasă. – Vulcaniĭ cauzează de multe orĭ cutremure. La 79 după Hristos, o teribilă erupțiune a Vezuviuluĭ dărămă [!] în parte și acoperi cu cenușă și lavă orășelele
Pompeji, Herculanum și Stabiae, lîngă Neapole. În zilele noastre, cele maĭ celebre îs erupțiunile vulcanuluĭ
Krakatoa (1883), care distruse o parte din insula cu acelașĭ nume, în Oceania, și a vulcanuluĭ Pelée (din Martinica), cade a ucis 35.000 de oamenĭ (1902). Sînt și vulcanĭ care aruncă apă clocotită (
geyserĭ), noroĭ, pucĭoasă, aer cald și gazurĭ [!] inflamabile.
vulcan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vulcan m.
1. munte cu o deschizătură
(crater) în vârf pe unde ies gazuri, cenușă, pietre și materii în fuziune
(lavă): Vezuviul și Etna sunt vulcani; 2. fig. imaginațiune vie, arzătoare, impetuoasă;
3. pericol amenințător dar ascuns.
vulcan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Vulcan m.
Mit. zeul focului și al artelor metalurgice.
vulcan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Vulcan (Samuil) m. episcop din Oradia-Mare, bărbat meritos pentru cultura Românilor ardeleni (1758-1830).
vulcan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Vulcan m.
1. plaiu in jud. Gorjiu înalt de 1624 m.:
2. trecătoare numită și
Lainici. [Din slav. VLŬKŬ, lup].