vuit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VUÍT s. n. Vuire;
spec. suflare a vântului, vânt. –
V. vui.vuit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vuít s. n.vuit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VUÍT s. n. Vuire;
spec. suflare a vântului, vânt. —
V. vui.