vrană (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VRÁNĂ, vrane, s. f. 1. Gaură rotundă sau dreptunghiulară făcută la butoaiele înfundate, pentru a putea introduce sau scoate vinul, murăturile etc.
2. Parte a morii prin care curge făina. – Din
bg. vrana.vrană (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vránă (-ắni), s. f. –
1. Gaură de butoi, cep. –
2. Gaură de flaut.
Sl. vrana (Cihac, II, 465; Conev 63),
cf. bg. vraná, sb. vranja, pol. wrona.vrană (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)vránă, vrăni, s.f. –
1. Gaură de butoi, cep: „Cu fir roșu l-o legat, / Pe vrană de toc l-o băgat” (Bârlea 1924 II: 404).
2. Orificiul de la capătul fluierului: „Cu vrănuța cătă vânt. / Când vântuțu a sufla / Fluierașu-a fluiera” (Bilțiu 1990: 19). – Din sl. vrana, cf. bg. vrana (DER).
vrană (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vránă s. f.,
g.-d. art. vránei; pl. vránevrană (Dicționaru limbii românești, 1939)vránă f., pl.
e și
ănĭ (bg.
vraná, vrană). Gaura cea mare pin [!] care se toarnă vinu în butoĭ. Gaură, răsuflătoare. V.
preduf.vrană (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vrană f.
1. gaură ce se află de amândouă părțile în vasele înfundate și prin care se introduce lichidul;
2. urdiniș. [Bulg. VRANĂ, dop (de unde, românește, gaură de dop)].
vrană (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VRÁNĂ, vrane, s. f. 1. Orificiu făcut într-un butoi pentru umplerea și golirea acestuia.
2. Parte a morii prin care curge făina. — Din
bg. vrana.