vomita (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VOMITÁ, vomít, vb. I.
Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din
it. vomitare.vomita (Dicționar de neologisme, 1986)VOMITÁ vb. I. tr. A da afară pe gură mâncarea ajunsă în stomac și nedigerată bine; a vărsa, a voma. [Cf. lat., it.
vomitare].
vomita (Marele dicționar de neologisme, 2000)VOMITÁ vb. tr. a da afară pe gură mâncarea ajunsă în stomac și nedigerată bine; a voma. (< lat., it.
vomitare)
vomita (Dicționar de argou al limbii române, 2007)vomita, vomit v. i. (intl.) 1. a denunța, a informa.
2. a recunoște faptele comise.
vomita (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vomitá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
vomítăvomità (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vomità v.
Med. a vărsa, a scoate cu sforțare din gură materiile conținute în stomac.
vomita (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VOMITÁ, vomit, vb. I.
Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. — Din
it.,
lat. vomitare.