voluptate - explicat in DEX

voluptate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VOLUPTÁTE, voluptăți, s. f. 1. Plăcere mare a simțurilor, a trupului. 2. Desfătare sufletească; încântare, satisfacție. – Din fr. volupté, lat. voluptas, -atis.

voluptate (Dicționar de neologisme, 1986)
VOLUPTÁTE s.f. 1. Plăcere a simțurilor, a trupului. 2. Desfătare sufletească; încântare, satisfacție. [Cf. fr. volupté, lat. voluptas].

voluptate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VOLUPTÁTE s. f. 1. plăcere a simțurilor, a trupului; voluptuozitate (1). 2. desfătare sufletească; încântare. (< fr. volupté, lat. voluptas)

voluptate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
voluptáte s. f., g.-d. art. voluptắții; pl. voluptắți

voluptate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*voluptáte f. (lat. volúntas, -átis). Mare plăcere, mare poftă: a bea cu voluptate.

voluptate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
voluptate f. 1. plăcerea simțurilor; 2. fig. satisfacțiune dulce, plăcere sufletească: sufletul cu voluptate ’n extaz adânc plutește AL.

voluptate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VOLUPTÁTE, voluptăți, s. f. 1. Plăcere mare a simțurilor, a trupului. 2. Desfătare sufletească; încântare, satisfacție. — Din fr. volupté, lat. voluptas, -atis.