voluntar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj.,
s. m. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor)
1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊
Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit.
2. Care exprimă voință.
3. Care își impune voința; autoritar.
II. S. m. Persoană care intră în armată din proprie dorință spre a face serviciul militar (înainte de a fi împlinit vârstă cerută);
p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [
Var.: (
II) (
înv.)
volintír, volontír s. m.] – Din
fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.voluntar (Dicționar de neologisme, 1986)VOLUNTÁR, -Ă adj. 1. Făcut de bunăvoie, nesilit de nimeni; liber consimțit.
2. Care caută să-și impună mereu voința; cu voință (fermă); încăpațânat, îndărătnic. //
s.m. Militar care participă la o campanie sau se înrolează în armată din propria dorință, de bunăvoie, neobligat (înainte de a fi împlinit vârsta necesară). [< lat.
voluntarius, cf. fr.
volontaire, it.
volontario].
voluntar (Marele dicționar de neologisme, 2000)VOLUNTÁR, -Ă I.
adj. 1. făcut de bunăvoie; liber consimțit. 2. care exprimă, denotă voință. ◊ care își impune voința; autoritar; încăpățânat, îndărătnic. II. s. m. 1. militar care participă la o campanie, la o acțiune de luptă sau se înrolează în armată din proprie dorință. 2. cel care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. (< lat.
voluntarius, fr.
volontaire)
voluntar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)voluntár adj. m.,
s. m.,
pl. voluntári; adj. f.,
s. f. voluntáră, pl. voluntárevoluntar (Dicționaru limbii românești, 1939)*voluntár, -ă adj. (lat.
voluntarius. V.
volintir). Al voințeĭ:
acte voluntare. De bună voĭe, nesilit:
act voluntar. Soldat înrolat de voĭe în ainte [!] de etatea legală saŭ fără să datorească serviciu militar. Adv. De bună voĭe.
voluntar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)voluntar a. care se face de bună voie:
act voluntar. ║ m. cel ce s’a înrolat de bună voie în armată:
batalion de voluntari.voluntar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj.,
s. m. și
f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor).
1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊
Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit.
2. Care exprimă voință.
3. Care își impune voința; autoritar.
II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație;
p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [
Var.: (
II) (
înv.)
volintír, volontír s. m.] — Din
fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.