volintir (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)volintír (-ri), s. m. – Soldat voluntar.
Fr. volontaire prin intermediul
germ. Volontair, rus. volontjor (Sanzewitsch 212),
cf. bg. volontir. –
Der. volintiresc, adj. (voluntar);
volintirime, s. f. (trupă de voluntari). Este dubletul lui
voluntar, s. m., din același cuvînt
fr.