volintiresc(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) VOLINTIRÉSC, -EÁSCĂ,volintirești, adj. (Înv.) De volintir. – Volintir + suf. -esc.
volintiresc(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) volintirésc (înv.) adj. m., f. volintireáscă; pl. m. și f. volintiréști
volintiresc(Dicționaru limbii românești, 1939) volintirésc, -eáscă adj. De volintir. Fig. Hoție volintirească.
volintiresc(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) VOLINTIRÉSC, -EÁSCĂ,volintirești, adj. (înv.) De volintir. — Volintir + suf. -esc.