volbură - explicat in DEX

volbură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VÓLBURĂ, volburi, s. f. I. 1. Vânt puternic cu vârtejuri; vârtej; p. ext. furtună. ♦ Trâmbă (de zăpadă, de nisip, de praf etc.), sul; învolburare. ♦ Fig. Tulburare, învălmășeală; gălăgie. 2. Vârtej de apă; vâltoare, bulboană. II. Plantă erbacee cu tulpina subțire, târâtoare sau agățătoare, cu flori albe sau roz, având corola în formă de pâlnie; rochița-rândunicii, poala-rândunicii, poala-Maicii-Domnului, adormițele (Convolvulus arvensis). [Var.: hólbură, bólbură. s. f.] – Lat. volvula (< volvere).

volbură (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
vólbură, -i, s.f. – (bot.) Plantă erbacee cu tulpină subțire, târâtoare sau agățătoare; rochia rândunicii, holbură (Calystegia sepium – holbură mare; Convolvulus arvensis – holbură mică): „Și mă-ta țiind volbură / Și mie zicându-mi noră” (Bârlea 1924 I: 210). – Lat. *volvula (DEX).

volbură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vólbură s. f., g.-d. art. vólburii; pl. vólburi

volbură (Dicționaru limbii românești, 1939)
vólbură și (Mold. pop.) hólbură f., pl. ĭ (lat. pop. *volvula, d. *volvulus, cl. convólvulus, volbură, d. vólvere, a rostogoli, a răsuci. V. boltă, învolb, vultoare, devoluțiune). Vechĭ. Vifor furtună. Azĭ. Rotogol, vîrtej (de apă, de abur, de fum): volburĭ de mare (Con. 280), se făceaŭ volburĭ în urma vaporuluĭ, volburĭ ĭeșeaŭ din hornu locomotiveĭ. O plantă cățărătoare sîlbatică cu florĭ albe în formă de pîlnie (convólvulus arvensis), numită și bólbură, bólboră (Ban. Olt. Serbia), hólbură (Mold.), volvură (unde?) și rochia rînduniciĭ. V. cupa (vaciĭ) și zorele.

volbură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
volbură f. 1. partea râului unde apa fierbe, ochiu de apă; 2. vârtej puternic de vânt; 3. plantă cu tulpina volubilă și cu florile odorante, albe sau roze, crește prin arături și pe lângă drumuri (Convolvulus arvensis). [Lat. *VOLVULA].

volbură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VÓLBURĂ, volburi, s. f. I. 1. Vânt puternic cu vârtejuri; vârtej; p. ext. furtună. ♦ Trâmbă (de zăpadă, de nisip, de praf etc.), sul; învolburare. ♦ Fig. Tulburare, învălmășeală; gălăgie. 2. Vârtej de apă; vâltoare, bulboană. II. Plantă erbacee cu tulpina subțire, târâtoare sau agățătoare, cu flori albe sau roz, având corola în formă de pâlnie; rochița-rândunicii, poala-rândunicii, poala-Maicii-Domnului, adormitele (Convolvulus arvensis). [Var.: holbúră, bolbúră s. f.] — Lat. *volvula (<volvere).