voame (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)voáme (vom, vomút), vb. – A vomita, a vărsa. –
Var. voma. Mr. vom, vumut, voamire. Lat. vomĕre (Candrea). În Banat,
Trans. și Timoc (
ALR, I, 145 și II, 38). Este dubletul lui
vomita, vb., din
lat. vomitare (
sec. XIX). –
Der. vomătură (
var. vomitură),
s. f. (vărsătură), în Banat;
vonicer(iu), s. m. (lemn-cîinesc, Evonymus europaues), negreșit în loc de *
vomicer, datorat mirosului său grețos. (Legătura cu
vo(i)nic „viteaz”, sugerată de Tiktin, nu pare probabilă).
voame (Dicționaru limbii românești, 1939)voáme, V.
vom 1.