vlădică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VLĂDÍCĂ, vlădici, s. m. 1. Episcop.
2. (
Înv.) Stăpânitor, domn, principe. – Din
sl. vladika.vlădică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vlădícă (
înv.)
s. m.,
g.-d. art. vlădícăi/vlădícii/vlădíchii; pl. vlădíci vlădică (Dicționaru limbii românești, 1939)vlădícă m., pl.
ĭ (vsl.
vladyka, domn, duce, d.
vlasti-vladon, a porunci, a guverna; rus.
vladýka, domn și titlu onorific dat episcopilor; bg. sîrb.
vladika. V.
vladnic, oblăduĭesc).
Vechĭ. Guvernator, principe.
Dela vlădică pînă la opincă, dela domn pînă la țăran, tot poporu (V.
isop).
Azĭ. Fam. Episcop saŭ arhiereŭ. – Vechĭ și
vlădic.vlădică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vlădică m. episcop ortodox, arhiereu;
dela vlădică până la opincă (locuțiune proverbială), dela rangul cel mai înalt până la cel mai de jos din ierarhia socială a trecutului. [Rus. VLADYKA, Domn (titlu onorific dat episcopilor)].
vlădică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VLĂDÍCĂ, vlădici, s. m. 1. Episcop.
2. (
înv.) Stăpânitor, domn, principe. — Din
sl. vladika.