vlagă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VLÁGĂ s. f. Putere, forță, vigoare; vlavie. – Din
sl. vlaga.vlagă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vlágă s. f. – Robustețe, vigoare, tărie, putere. –
Mr.,
megl. vlagă „umezeală”.
Sl.,
sb. vlaga „umezeală” (Cihac, II, 460; Tiktin). Semantismul, ca în
sp. lozania; este posibilă confuzia cu
sl. vladŭ „putere”. –
Der. vlăgui, vb. (a epuiza, a extenua);
vlăguitor, adj. (extenuant);
vlăjgan (
var. vlăjan, vlăjar),
s. m. (tînăr, zdravăn, voinic),
cf. sb. vlažan „viguros” (Candrea);
vlog, s. n. (burniță);
vlăgos, adj. (viguros),
înv.vlagă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vlágă s. f.vlagă (Dicționaru limbii românești, 1939)vlágă f., pl.
ăgĭ (vsl.
vlaga, umezeală, suc, adică „sevă, vigoare”; sîrb. bg.
vlaga). Vigoare, energie:
om cu vlagă (V.
snagă).
Fig. Bogăție.
vlagă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vlagă f.
1. sevă;
2. putere, energie:
n’are vlagă în el AL. [Slav. VLAGA, suc].
vlagă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VLÁGĂ s. f. Putere, forță, vigoare; vlavie. — Din
sl. vlaga.