vizuină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VIZUÍNĂ, vizuine, s. f. 1. Loc de adăpost pe care și-l sapă în pământ sau și-l amenajează unele animale sălbatice; vizunie. ♦
Fig. Ascunzătoare.
2. Fig. Cocioabă, bordei. –
Cf. viezure.vizuină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vizuínă s. f.,
g.-d. art. vizuínii; pl. vizuínivizuină (Dicționaru limbii românești, 1939)vizuínă, în Ban.
vizurínă, în Olt. Trans.
vĭezuínă (Cor. și NPl. Ceaur, 20 și 57), în Mold.
vizuníe, în nord. și
bizuníe, în Munt. și
ghizuníe f. (d.
viezure, ca fr.
tanière, din
taisniere, *taxonaria, d. lat.
taxus, vĭezure, orĭ ca vsl. bg
ĭazvina, d.
ĭazvŭ, vĭezure). Ascunzătoarea pe care șĭ-o face o feară [!] în pămînt.
Fig. Casă mică și proastă, bordeĭ:
ce vizuină ! V.
chițumie, cicĭoabă, bîrlog, crov.vizuină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vizuină f.
1. gaură făcută de viezure;
2. culcuș de fiare. [V.
vizunie].
vizuină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VIZUÍNĂ, vizuini, s. f. 1. Adăpost al unor animale sălbatice; vizunie. ♦
Fig. Ascunzătoare.
2. Fig. Cocioabă, bordei. [
Pl. și:
vizuine] —
Cf. viezure.