viu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÍU, VÍE, vii, adj.,
s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊
Loc. adj.,
adv. De viu = fiind încă în viață. ◊
Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊
Expr. Prin (sau
cu) viu grai = oral.
A jupui pe cineva (sau
a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva).
Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau mort; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în
expr.)
A fi mort între vii = a fi ca și mort.
Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește.
Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊
Rană (sau
carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuiește încă.
Tradiție vie. ◊
Limbă vie = limbă care se vorbește în mod curent în prezent, limbă în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic.
2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit.
Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi.
3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari.
4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină;
p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor.
5. (Despre abstracte) Intens, puternic.
Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. –
Lat. vivus.viu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)víu (-íe), adj. –
1. Care trăiește, care are viață. –
2. Alert, însuflețit. –
3. Prompt, rapid. –
4. (
S. m.) Vietate, ființă. –
5. (
S. m.) Inimă, centru, mijloc. –
Mr.,
megl. viu, istr. viu. Lat. vῑvus (Pușcariu 1915; REW 9420),
cf. it.,
sp.,
port. vivo, logud. biu, prov.,
cat. viu, fr. vif. Uz general (
ALR, II, 182). –
Der. viață (
var. viiață, mr.,
megl. vață „animal”),
s. f. (existență), cu
suf. -
eață, ca
roșu ›
roș(e)ață, negru ›
negreață etc. (Iordan,
Dift., 57; de la un
lat. *vivitia după Pușcariu 1910 și Candrea; din
lat. vivācem, după Cipariu,
Gram., 22);
viețui, vb. (a trăi);
viețuitor, adj. (care trăiește);
viețuitoare, s. f. (ființă);
conviețui, vb., după
fr. cohabiter; conviețuitor, adj. (care trăiește în același loc cu cineva), nefolosit înainte de 1945;
vietate, s. f. (ființă, viețuitoare);
vioi, adj. (viu, vivace; deștept, dezghețat), cu
suf. -os; vios (
var. voios),
adj. (vesel, bine dispus,
înv., plăcut, agreabil;
înv., sănătos, robust), cu
suf. -
os (
voios se consideră în general
der. de la
voie „voință”, soluție care pare dificilă semantic;
vios este
înv.);
vioiciune, s. f. (vivacitate);
învioșa (
var. învioșa, învioși),
vb. (a însufleți, a întineri, a înveseli);
voioșie, s. f. (veselie, voie bună, satisfacție);
vior, adj. (proaspăt, pur), aproape numai în expresia
apă vioară „apă de izvor, limpede”, cu
suf. -
or (după Pușcariu 1903; Pușcariu,
Conv. lit., XXXIX, 325; Drăganu,
Dacor., II, 617-23; Spitzer,
Dacor., III, 654, direct dintr-un
lat. *vivŭla, cf. it. acqua vivola; după Philippide,
Arhiva, XXV, 145, din
gr. ὔαλος; legătura cu
lat. vibrāre, sugerată de Pușcariu,
Dacor., IV, 704, este improbabilă);
înviora, vb.,
v. aici. –
Cf. via. Der. neol. din
fr. vivace, adj.;
vivandieră, s. f.;
vivant, adj.;
vivat, interj., din
lat. vivat.viu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!viu1 adj. m.,
pl. vii, art. víii (vi-ii); f. víe, pl. viiviu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)viu2 s. n.viŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)1) viŭ, víe adj., pl. m. și f.
viĭ (lat.
vivus, rudă cu vsl.
živŭ, viŭ [V.
jivină]; pv. cat.
viu, it. sp. pg.
vivo, fr.
vif. V.
vĭață, viez). Care trăĭește, care nu e mort.
Gard viŭ, gard de copacĭ verzĭ.
A tăĭa în carne vie, a tăĭa în carne sănătoasă, (fig.) a proceda energic pentru a pedepsi vinovațiĭ.
De viŭ, din vĭață, trăind încă:
a ars de viŭ. Fig. Vioĭ, însuflețit:
povestire vie. Limbă vie, limbă care se vorbește încă în popor. S. m. Persoană vie:
viiĭ și morțiiĭ. Adv.
A călca viŭ.viŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)2) viŭ1 v. intr. V.
viez.viu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)viu a.
1. care e în vieață, care trăiește;
2. fig. însuflețit, fidel:
portret viu, povestire vie; limbă vie, care se vorbește încă. [Lat. VIVUS]. ║ m. cel ce se află în vieață:
viii și morții.viu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÍU, VÍE, vii,
adj.,
s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊
Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊
Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊
Expr. Prin (sau
cu)
viu grai = oral.
A jupui pe cineva (sau
a lua cuiva pielea)
de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva).
Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. (Substantivat, în
expr.)
A fi mort între vii = a fi ca și mort.
Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește.
Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊
Rană (sau
carne)
vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă.
Tradiție vie. Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (în concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic.
2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit.
Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi.
3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari.
4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină;
p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor.
5. (Despre abstracte) Intens, puternic.
Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. —
Lat. vivus.