vituperație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VITUPERÁȚIE, vituperații, s. f. (
Livr.) Blamare, defăimare, denigrare. – Din
fr. vitupération.vituperație (Dicționar de neologisme, 1986)VITUPERÁȚIE s.f. (
Liv.) Vituperare; critică violentă, defăimare; dezaprobare, blam. [Gen.
-iei. / < fr.
vitupération].
vituperație (Marele dicționar de neologisme, 2000)VITUPERÁȚIE s. f. vituperare. (< fr.
vitupération)
vituperație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vituperáție (
livr.)
(-ți-e) s. f.,
art. vituperáția (-ți-a), g.-d. art. vituperáției; pl. vituperáții, art. vituperáțiile (-ți-i-)vituperație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VITUPERÁȚIE, vituperații, s. f. (
Livr.) Blamare, defăimare, denigrare. — Din
fr. vituperation.