vioi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VIÓI, VIOÁIE, vioi, vioaie, adj. 1. Care este plin de viață, de vigoare; iute în mișcări, sprinten; zglobiu, zburdalnic. ♦ (Despre ochi;
p. ext. despre privire, înfățișare) Radios, luminos, viu. ♦ Ager, isteț.
2. Aprins, înflăcărat, intens. ♦ (Despre sunete, melodii etc.) Cu ritm accelerat; săltăreț; vesel. [
Pr.:
-vi-oi] –
Viu +
suf. -oi.vioi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)viói adj. m.,
pl. viói; f. sg. și
pl. vioáievioĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)vióĭ, vioáĭe adj. pl. tot așa (d.
viŭ. V.
ghionoaĭe). Plin de vĭață, de vigoare, de mișcare:
veverițele-s vioaĭe, un copil vioĭ, vorbă vioaĭe, stil vioĭ. Care concepe ușor și răpede [!]:
minte vioaĭe. Bătător la ochĭ, aprins:
colorĭ [!] vioaĭe. Adv. Cu vioicĭune.
vioi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VIÓI, VIOÁIE, vioi, vioaie, adj. 1. Care este plin de viață, de vigoare; iute în mișcări, sprinten; zglobiu, zburdalnic. ♦ (Despre ochi;
p. ext. despre privire, înfățișare) Radios, luminos, viu. ♦ Ager, isteț.
2. Aprins, înflăcărat, intens. ♦ (Despre sunete, melodii etc.) Cu ritm accelerat; săltăreț; vesel. [
Pr.:
vi-o-] —
Viu +
suf. -
oi.