vintre (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÍNTRE, vintre, s. f. (
Pop.)
1. Pântece, abdomen, burtă.
2. (La
pl.) Măruntaie.
3. Dizenterie; diaree. –
Lat. venter, -ris.vintre (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)víntre s. f. –
1. Burtă, stomac. –
2. Diaree.
Lat. ventrem (Pușcariu 1899; REW 9205),
cf. vegl. viantro, it.,
prov.,
fr.,
cat.,
port. ventre, sp. vientre. Puțin folosit în literatură, deși are circulație aproape generală în limba populară (
ALR, I, 43). –
Der. vintriș, adj. (oblic);
suvintri, vb. (a tunde lîna oilor de pe burtă);
ventrilică, s. f. (ventricea, Veronica officinalis,
V. Tournefortii),
cf. vrătilică.vintre (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)víntre, s.f. – Pântece, abdomen, burtă: „I s-o năpustit boala în vintre” (Papahagi 1925; Șieu). – Lat. venter, -ris „pântece, stomac„.
vintre (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)víntre1 (pântece, dizenterie) (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. víntrei; pl. víntrevintre (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)víntre2 (măruntaie) (
pop.)
s. f. pl.vintre (Dicționaru limbii românești, 1939)víntre și (vechĭ)
véntre f. (lat.
vĕnter, vĕntris, pîntece; it. pv. fr. cat. pg.
ventre, sp.
vientre. V.
ventricul).
Vechĭ. Pîntece.
Azĭ. Rar. Partea de jos a pînteceluĭ (între stinghiĭ). Diareĭe, treapăd. – În L. V. și n., pl. tot așa (ca
nume):
vintrele nostru, vintrele mele. – Și
vîntre (Barac). V.
ie 2.vintre (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vintre f. vârșie. [V.
vântrelă].
vintre (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vintre f. pl. partea corpului între pântece și coapsă:
durere de vintre, disenterie. [Lat. VENTREM].
vintre (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÍNTRE, vintre, s. f. (
Pop.)
1. Pântece, abdomen, burtă.
2. (La
pl.) Măruntaie.
3. Dizenterie; diaree. —
Lat. venter, -ris.