viermușor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VIERMUȘÓR, viermușori, s. m. Diminutiv al lui
vierme; viermișor, viermuleț, viermuș. –
Vierme +
suf. -ușor.viermușor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)viermușór (vier-) s. m.,
pl. viermușóriviermușor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VIERMUȘÓR, viermușori, s. m. Diminutiv al lui
vierme; viermișor, viermuleț, viermuș. —
Vierme +
suf. -
ușor.