viermui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VIERMUÍ, viermuiesc, vb. IV.
Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. –
Vierme +
suf. -ui.viermui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)viermuí (a ~) (vier-) vb.,
ind. prez. 3
sg. viermuiéște, imperf. 3
sg. viermuiá; conj. prez. 3
să viermuiáscăviermui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VIERMUÍ, pers. 3
viermuiește, vb. IV.
Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. —
Vierme +
suf. -
ui.viermuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)viermuì v. a furnica (și fig.).