viermuire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) VIERMUÍRE,viermuiri, s. f. Faptul de a viermui; viermuială. – V. viermui.
viermuire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) viermuíre(vier-) s. f., g.-d. art. viermuírii; pl. viermuíri
viermuire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) VIERMUÍRE,viermuiri, s. f. Faptul de a viermui; viermuială. — V. viermui.