viermar(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) VIERMÁR,viermare, s. n. (Rar) Viermărie. – Vierme + suf. -ar.
viermar(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) viermár (rar) (vier-) s. n., pl. viermáre
viermar(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) VIERMÁR,viermare, s. n. (Rar) Viermărie. — Vierme + suf. -ar.