vidmă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÍDMĂ, vidme, s. f. (
Reg.)
1. Arătare, fantomă, nălucă, stafie.
2. Vrăjitoare. ◊
Vidma pădurii = mama-pădurii. – Din
ucr. vid'ma.vidmă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vídmă (-me), s. f. – Fantasmă, nălucă, stafie.
Sb.,
rut. vidima „vrăjitoare”,
pol. widma „nălucă” (Tiktin; Candrea). În
Mold. Cf. iasmă „nălucă”, care ar putea fi foarte bine același cuvînt, cu pierderea inițialei ca în
(v)iroagă.vidmă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vídmă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. vídmei; pl. vídmevidmă (Dicționaru limbii românești, 1939)vídmă f., pl.
e (rut.
vidmo, stahie [!], vedenie, nălucă; pol.
widma, wiedma, vrăjitoare, stahie; vsl.
vĭedĭma, d.
vidĭeti, a vedea. V.
vedenie).
Est. Fam. Nălucă, vedenie:
nălucirĭ și vidme (Con. 281). Fărmăcătoare [!], vrăjitoare (Cr.).
vidmă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vidmă f. Mold. vrăjitoare:
ce vidmă de fată e aceea ? CR. [Pol. widma, vrăjitoare, vedenie].
vidmă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÍDMĂ, vidme, s. f. (
Reg.)
1. Arătare, fantomă, nălucă, stafie.
2. Vrăjitoare. ◊
Vidma pădurii = mama-pădurii. — Din
ucr. vid’ma.