victorie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VICTÓRIE, victorii, s. f. 1. Succes repurtat asupra inamicului într-un război, într-o bătălie, într-o revoluție (armată); biruință, izbândă.
2. Succes obținut într-o competiție sportivă, într-un concurs, la un examen etc.
3. Triumf al unei idei, al unei teorii, al unei politici asupra altora opuse.
4. Rezultat deosebit de bun obținut într-un domeniu de activitate. – Din
lat. victoria.victorie (Dicționar de neologisme, 1986)VICTÓRIE s.f. 1. Biruință, izbândă (într-un război, într-o luptă etc.).
2. Succes obținut împotriva unui rival.
3. Biruință a unei idei, a unui principiu etc. ♦ Rezultat deosebit obținut într-un domeniu de activitate. [Gen.
-iei. / < lat.
victoria].
victorie (Marele dicționar de neologisme, 2000)VICTÓRIE s. f. 1. biruință, izbândă (într-un război). 2. succes împotriva unui rival; reușită într-o competiție. 3. biruință a unei idei, a unui principiu etc. ◊ rezultat deosebit obținut într-un domeniu de activitate. (< lat.
victoria)
victorie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)victórie (-ii), s. f. –
1. Biruință. –
2. Trăsură cu cai.
Lat. victoria (
sec. XIX). –
Der. victorios, adj., din
fr. victorieux.victorie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)victorie s. f., sg. meci de fotbal jucat de două echipe la o singură poartă.
victorie (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)victórie, adj. – (ref. la oi) Jumătate roșie, jumătate neagră (Precup 1926). – Et. nec.
victorie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)victórie (-ri-e) s. f.,
art. victória (-ri-a), g.-d. art. victóriei; pl. victórii, art. victóriile (-ri-i-)victorie (Dicționaru limbii românești, 1939)*victórie f. (lat.
victoria, fr.
victoire). Biruință, izbîndă:
a repurta o victorie. Succes, reușită. Un fel de trăsură boĭerească maĭ înaltă la spate (cum îs maĭ toate birjile astăzĭ).
Mold. Tulpan scrobit (în Munt.
tulpan topit).
Munt. Un fel de satin de căptușit rochiile.
victorie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)victorie f.
1. învingerea inamicului;
2. izbândă asupra altora sau peste sine însuș;
3. Mit. victoria divinizată;
4. statua Victoriei.
victorie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VICTÓRIE, victorii, s. f. 1. Succes repurtat asupra inamicului într-un război, într-o bătălie, într-o revoluție (armată); biruință, izbândă.
2. Succes obținut într-o competiție sportivă, într-un concurs, la un examen etc.
3. Triumf al unei idei, al unei teorii, al unei politici asupra altora opuse.
4. Rezultat deosebit de bun obținut într-un domeniu de activitate. —
Din lat. victoria.