viclenie - explicat in DEX

viclenie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VICLENÍE, viclenii, s. f. Însușirea de a fi viclean; faptă, purtare de om viclean; perfidie, ipocrizie, falsitate, vicleșug. ♦ (Cu sens atenuat) Șiretenie, șmecherie, șiretlic; stratagemă. – Viclean + suf. -ie.

viclenie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vicleníe (vi-cle-) s. f., art. viclenía, g.-d. art. vicleníei; pl. vicleníi, art. vicleníile

viclenie (Dicționaru limbii românești, 1939)
vicleníe f. (d. viclean). Perfidie. Faptă de om viclean. – Vechĭ hitl-.

viclenie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
viclenie f. 1. trădare, perfidie: le pornește sufletul la viclenii și la răutăți OD.; 2. șiretlic.

viclenie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VICLENÍE, viclenii, s. f. Însușirea de a fi viclean; faptă, comportare de om viclean; perfidie, ipocrizie, falsitate, vicleșug. ♦ (Jur.) Doi. ♦ (Cu sens atenuat) Șiretenie, șmecherie, șiretlic; stratagemă. — Viclean + suf. -ie.