viclean - explicat in DEX

viclean (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VICLEÁN, -Ă, vicleni, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se poartă, vorbește fără sinceritate, ascunzându-și adevăratele intenții (reprobabile); fățarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat) șiret, șmecher, isteț. 2. (Pop.) Rău, crud, neîndurător, hain. 3. (Înv.) Care își calcă credința sau cuvântul; necredincios; trădător. ♦ (Rar) Care nu crede în învățăturile religiei creștine; păgân. ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, drac. [Var.: (înv.) hicleán, -ă adj.] – Din magh. hitlen.

viclean (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
vicleán (-nă), adj. – 1. (Înv.) Perfid, ipocrit. – 2. (Înv.) Fals, înșelător. – 3. Șiret, șmecher. – 4. (S. m.) Diavolul. – Var. înv. hiclean, hitlean, și der. Mag. hitlen (Cihac, II, 538; Gáldi, Dict., 98). Sec. XVI. – Der. vicleni, vb. (a trăda, a înșela; refl., a unelti împotriva cuiva, a trece la inamic), cuvînt înv.; viclenie, s. f. (trădare; șiretenie, răutate; falsitate, înșelăciune; șmecherie); vicleșug (var. înv. viclenșug), s. n. (trădare; șiretlic, înșelăciune), din mag. hitlénseg. Din rom. provine rut. chytjanecĭ „ușuratic” (Candrea, Elemente, 409).

viclean (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vicleán (vi-clean) adj. m., pl. vicléni; f. vicleánă, pl. vicléne

viclean (Dicționaru limbii românești, 1939)
vicleán, -ă adj., pl. enĭ, ene (ung. hitlen, d. hit, credință, și -len, fără). Perfid, fals, înșelător. Cel viclean, diavolu: și ne mîntuĭește de cel viclean ! Șiret: vulpe vicleană. – Vechĭ și hitl-, hicl- (și azĭ, în Șez. 3, 15); vitl-. În vest și fitl-, ficl-, icl-.

viclean (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
viclean a. și m. 1. trădător, perfid (sens arhaic): cu viclene jurăminte OD.; 2. șiret, amăgitor; ca un copil viclean EM. [Vechiu-rom. hiclean, hitlean, perfid = ung. HITLEN, lit. fără credință].

viclean (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VICLEÁN, -Ă, vicleni, -e, adj. (Adesea substantivat). 1. Care se poartă, vorbește fără sinceritate, ascunzându-și adevăratele intenții (reprobabile); fățarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat) șiret, șmecher, isteț. 2. (Pop.) Rău, crud, neîndurător, hain. 3. (înv.) Care își calcă credința sau cuvântul; necredincios; trădător. ♦ (Rar) Care nu crede în învățăturile religiei creștine; păgân. ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, drac. [Var.: (înv.) hicleán, -ă adj.] — Din magh. hitlen.